fbpx
549

Arhitectura clădirilor din România este una cu adevărat deosebită. Clădirile din țară se afirmă datorită modului prin care au fost construite, cu eleganță și rafinament, încât reprezintă un diamant arhitectural pentru România. În rândul turiștilor și dincolo de granițe, castelele, cetățile și casele interbelice sunt apreciate datorită aspectului în totalitate admirabil. Una dintre construcțiile exemplare este Palatul Culturii din Iași, o capodoperă istorică, ce a impresionat vizitatorii de pretutindeni.

Localizat în Iași, mai exact în Piața Ștefan cel Mare și Sfânt, Palatul Culturii este o emblemă admirabilă în rândul reperelor turistice din țară. Se afirmă puternic prin arhitectura sa minunată, ce reușește să atragă turiști din toate colțurile lumii. Are înfățișarea unui castel măreț, cumva desprins din cele mai frumoase povești magice. De o frumusețe aparte, reprezintă un adevărat monument pentru România. Acesta se află pe locul fostului palat domnesc moldovenesc. A fost construit în perioada dintre anii 1906-1925, construcția acestuia fiind destul de complicată, din cauza unor probleme apărute de-a lungul timpului. Inițial rolul lui a fost unul administrativ, însă în anul 1955 a devenit gazda unor instituții culturale.

Palatul a fost inițial construit de către prințul Alexandru Moruzi în perioada 1804-1806, cu ajutorul arhitectului Johan Freywald, în stil neoclasic. Peste câțiva ani clădirea a fost grav afectată de incendii, însă din fericire a fost refăcut în totalitate de prințul Mihail Sturdza, între anii 1841-1843, cu arhitectul Nicolae Singurov. La începutul secolului a XX-lea s-a luat hotărârea, în urma unui alt incediu, ca Palatul Culturii să fie restaurat complet, adoptând un nou stil arhitectural. Totodată au fost construite noi corpuri, cu scopul de a crește funcționalitatea Palatului. Stilul ce avea să se remarce era cel neogotic, autorul noii clădiri fiind arhitectul Ion D. Berindey. Au contribuit de asemenea și Filip Xenopol și Grigore Cerchez. Palatul Culturii a fost inaugurat în anul 1926 de către Regele Ferdinand al României.

Structura implacabilă a Palatului fură privirile turiștilor. Detaliile ornamentale ale decorului exterior aduc Palatul într-o lumină deosebită a stilului neogotic. Intrarea se face printr-un donjon mare, însoțit de firide, ce se află în posesia unei acvile cu aripile larg deschise. Intrările au forma unor turnuri boltite. Ceea ce este atractiv în incinta Palatului este Sala Gotică. Totodată de interes este și Sala Voievozilor, ce se află la etajul I și unde sunt expuse picturi în stilul frescelor medievale. De admirat este ceasul cu trei cadrane aflat în turnul Palatului. Întreaga clădire cuprinde 298 de camere, deși inițial au fost prevăzute 365. Vom regăsi și sala Henri Coandă, în cinstea anilor de liceu pe care savantul i-a petrecut la Iași, la Liceul Militar. Grădina Palatului pare desprinsă din file de basm. În amurg, luminile se aprind, punând în evidență măreția Palatului. Aleile ne conduc de-a lungul grădinii, printre florile și pomii bine aranjați, până și designul exterior al Curții fiind unul în întregime deosebit. Până în anul 1955, Palatul Culturii a reprezentat sediul Tribunalului Județean, iar în cel de al Doilea Război Mondial, a fost cazarma trupelor germane.

Pentru România acest frumos Palat reprezintă o adevărată piesă de muzeu. Face parte din topul construcțiilor emblematice din țară și ține vie amintirea unui trecut glorios din punct de vedere arhitectural, construcția lui fiind cu adevărat una incredibil de elegantă și rafinată.


Like it? Share with your friends!

549
România Turistică

Umple-ți viața cu aventuri, nu cu lucruri. Trebuie să ai povești de împărtășit, nu obiecte de arătat. România Turistică îți face agenda de călătorie, selectând pentru tine cele mai frumoase și avantajoase locuri de vizitat. Ne urmărești și-ți organizezi apoi singur vacanțele.

Ghid turistic

Bună, vrei să afli mai multe informații despre destinațiile turistice din România sau ai nevoie de un sfat de călătorie?