fbpx
526

Unde plecăm azi? La mare! Când soarele e sus pe cer și căldura ne învăluie trupul, știm că marea ne cheamă la ea, de oriunde am fi.

Dar marea este și mai frumoasă atunci când e singură. Când o întâlnești numai pe ea, gata să cânte doar pentru tine. Iar atunci când pășești pe nisip și îți vezi pașii umblând singuri până-n valuri, te simți stăpân peste univers.

sursa: lipalipa.ro

Probabil te întrebi unde vei găsi un astfel de loc, atât de retras pe litoralul românesc. Ei bine, plaja Vadu din Constanța este unul dintre locurile care-ți schimbă percepția despre cum arată o zi la mare.

Știm cu toții că majoritatea turiștilor se îndreaptă spre stațiuni mult mai cunoscute și aglomerate, precum Mamaia sau Vama Veche. Puțini sunt cei care au descoperit frumusețea plajei sălbatice din Vadu.

sursa: lipalipa.ro

Vadu este un sat ce aparține de comuna Corbu, cea care făcea furori, în 2015, după ce a apărut într-un top al celor mai frumoase plaje sălbatice din lume.

Despre plaja Vadu vei auzi numai lucruri bune, căci simplitatea locului îi conferă un aer aparte. Cu siguranță vei dori să vizitezi această plaja vara asta, așa că trebuie să știi că este ușor de ajuns aici. Dintre Mamaia sau Năvodari trebuie să mergi pe DJ 226 spre Istria, până în comuna Corbu. După ce vei ajunge în satul Vadu, nu mai durează mult până când vei găsi o potecă îngustă, lungă de câțiva kilometri, care te va duce direct către plajă.

sursa: lipalipa.ro

Odată ce vei ajunge în acest paradis mic, vei simți cum natura nealterată de industrie, se va afla la picioarele tale, oferindu-ți cea mai frumoasă experiență.

Tot ce pot să-ți spun este că după ce vei simți nisipul fin printre degete, vei vrea să rămâi aici cel puțin câteva zile. Adevărul este că nu vei găsi prea multe locuri de cazare, însă nici nu ai nevoie de așa ceva. Dacă îți place experiența cortului, aici este locul în care te vei simți extraordinar.

sursa: lipalipa.ro

Așa cum ți-am spus, aici este o plajă sălbatică. Nu seamănă cu nicio altă plajă. Spre exemplu, nu vei găsi coșuri de gunoi, însă vei găsi oameni  care-și iau gunoiul cu ei la plecare. Mașinile nu vor apărea niciodată pe nisip, iar întreg cadrul feeric este amplificat de o liniște cum găsești în puține locuri.

Te sfătuiesc să nu-ți uiți umbrela de soare, căci plaja este goală, iar copacii sunt puțini. Locurile ferite de razele soarelui sunt vânate de puținii turiști ce au învățat să se bucure de această zonă.

sursa:lipalipa.ro

Dacă totuși vrei să fii absolut singur printre valurile mării, Vadu te așteaptă în timpul săptămânii, atunci când, de cele mai multe ori, turiștii lipsesc.

Un moment cu adevărat impresionant pe această plajă este apusul. Dacă ajungi aici, nu pleca înainte de apus, căci vei fi cu adevărat vrăjit.

sursa: lipalipa.ro


Like it? Share with your friends!

526
România Turistică

Umple-ți viața cu aventuri, nu cu lucruri. Trebuie să ai povești de împărtășit, nu obiecte de arătat. România Turistică îți face agenda de călătorie, selectând pentru tine cele mai frumoase și avantajoase locuri de vizitat. Ne urmărești și-ți organizezi apoi singur vacanțele.

Ghid turistic

Bună, vrei să afli mai multe informații despre destinațiile turistice din România sau ai nevoie de un sfat de călătorie?