Când iarna e pe sfârșite și primăvara se ivește timid este un moment nemaipomenit pentru a-ți începe anul frumos.
Cu prima ocazie în care soarele se îțește printre nori, merită să ieși în aerul tare al dimineții și să iei la colindat toate muzeele, mici sau mari din București, și să le aflii povestea.
Astăzi am ales să vorbim despre Muzeul Storck. Știm. Nu sună deloc românește, dar haideți să-i aflăm povestea.
Muzeul Storck se află pe str Vasile Alecsandri nr. 16, în apropiere de Piața Victoriei. Nu poți s-o ratezi pentru că această construcție impresionantă îți fură ochii încă de departe.
Acest loc iese în evidență printre celelalte case, având o arhitectură de factură germană și fațada zugrăvită în roșu pompeian. De îndată ce o vezi, mare, impozantă, de face să vrei să intri, să-I afli povestea și să-I dezlegi misterele.
Pentru a avea parte de un tur ghidat va trebui să plătești o sumă modică, însă acest lucru cu siguranță va merita.
Casa familiei Storck a fost construită la începutul secolului 20, între anii 1911-1913 chiar după planurile celor doi artiști, care și-au proiectat spații de lucru individuale, separate de zona pentru locuit.
Fațada principală, cea de la stradă, este decorată cu motive ornamentale realizate de Frederic, iar în interior, de cum pășești, te întâmpină picturile murale ale stăpânei casei.
În această casă, un loc rupt dintr-un alt timp, devenită astăzi “Muzeul de Artă Frederic și Cecilia Cuțescu Storck” se păstrează istoria unei întregi dinastii de artiști. Întemeietorul ei a fost Karl Storck, un german care a venit în București în anul 1849 pentru a lucra ca și bijutier, apoi a lucrat în modelarea de stucaturi.
Observând lipsa elementelor decorative din oraș și constatând că există o cerere mare pentru sculptura figurativă, a hotărât să se ducă să o studieze la Viena și Munchen, apoi se întoarce în București și se dedică acestei arte. Multe clădiri importante, nu numai din capitală ci și din alte localități, au fost înfrumusețate datorită talentului său.
Este creatorul primei sculpturi publice din țara noastră în care este reprezentat Spătarul Mihail Cantacuzino, lucrarea fiind realizată din marmură de Carrara și amplasata în curtea Spitalului Colțea.
Apoi, te întâmpină statuile a două frumoase doamne: Domnița Balașa, înfățișată într-o frumoasă și elegantă rochie de epocă, pentru realizarea căreia sculptorul s-a sfătuit cu Bogdan Petriceicu Hașdeu, se găsește în curtea bisericii cu același nume; și Ana Davila, îmbrăcată în costum popular – primul monument din istoria Bucureștiului închinat unei femei – care se află acum în incinta Institutului Pedagogic.
Ar fi multe de spus despre activitatea lui: a participat la decorarea Palatului Suțu, a realizat scara de onoare, balustradele și coloanele de la Ateneul Român, a lucrat pentru multe biserici.
Dar, cel mai important, a fondat in 1864, împreună cu Theodor Aman și Gheorghe Tattarescu, Academia de Belle Arte din București, fiind primul profesor de sculptură din țară și “părintele” multor generații de sculptori români, un deschizător de drumuri în această artă pe care ne-a dăruit-o. În semn de recunoaștere și de apreciere a contribuției pe care a avut-o în arta românească, în anul 1887 i s-a acordat, prin decret regal, cetațenia română.
