fbpx
550

Natura a fost dintotdeaua ocrotitoarea iubirii. Asta am învățat din poeziile lui Eminescu, dar vedem asta și la orice pas pe care-l facem prin frumoasa noastră Românie. Sălbăticia ne surprinde cu ordinea ei neînțeleasă, care adesea are atât de mult sens. Să privim natura! Acolo vom găsi toate răspunsurile.

Așa cum omul își croiește drum prin sălbăticie, așa și natura își face simțită prezența în viață omului. Din fericire, aceasta de cele mai multe ori ne surprinde plăcut, oferindu-ne în dar cadouri neprețuite. Unul dintre darurile  pe care Mama Gaia ni le-a revelat este Tunelul Iubirii. Nu se putea un nume mai frumos și mai suav pentru un loc cu așa o încărcătură emoțională.

sursa: blog.travelminit.ro

 Nu toată lumea ajunge să vadă acest loc spectaculos. Unii spun că doar cuplurile foarte norocoase dau peste această minunăție a naturii, bucurându-se de ea în tăcere.  Tunelul Iubirii este, de fapt, o cale ferată abandonată care asigura cândva legătura între oraşele cărăşene Oţelu-Roşu şi Caransebeş. Acum  este una dintre locaţiile vizate de Uniunea Europeană alături de alte peste 20 de obiective turistice din lume.

Probabil te întrebi de ce se bucură de o asemenea notorietate un loc din județul Caraș Severin. Ei bine, asemănarea izbitoare a acestui loc cu Tunelul Dragostei din Ucraina ne-a făcut să apreciem mai mult plaiurile pitoreșți, atrăgând, de asemenea, atenția întregii Europe.

sursa: editiadedimineata.ro

 Tunelul Iubirii  este o capodoperă a naturii alcătuită din verdeața crescută în jurul căii ferate semi-abandonate. Tunelul are o lungime de 1,5 km, vegetația împreunându-se într-o îmbrățișare cerească deasupra liniilor de tren.

Datorită faptului că din când în când câte un tren de marfă își mai face apariția pe această rută, tunelul și-a păstrat forma vie. Atunci când se întâmplă să treacă câte o garnitură, creația lui Dumnezeu pare că învăluie tandru creația omului.

sursa: turism.cjcs.ro

Când priveșți fotografiile cu Tunelul Iubirii realizate în lunile de vară sau toamnă timpurie, îți vine greu să crezi că acest colț de rai s-a format absolut întâmplător și că frumusețea sa a fost descoperită și apreciată atât de târziu.

Numele acestui spațiu magic este exact ca locul, identic cu cel al obiectivului turistic din Ucraina. Acest loc completează lista minunatelor zone din   România, unde putem merge dacă vrem să facem fotografii spectaculoase, să ne bucurăm de natură sau să facem o surpriză persoanei iubite.

sursa: amanzingromania.ro

Deși se spune că locația este greu de găsit, o să-ți las câteva coordonate care te vor duce direct la locul cu pricina. Dacă ajungi pe DJ68 Caransebeş – Oţelu Roşu, în direcţia de mers către Oțelul Roşu, la ieşirea din comuna Obreja, pe partea dreaptă, sunt câteva hale dezfectate ale unui fost gater . Sunt aproximativ 500 de metri din şosea până la calea ferată. Se poate ajunge cu maşina sau orice alt mijloc de transport până la linie. Şi exact din axul liniei, orice privitor atent şi interesat poate vedea minunea care i se deschide în faţa ochilor în stânga sau dreapta. 

Trebuie să vă spun, în schimb, un mare adevăr. Dacă nu ați apucat să vizitați încă acest loc superb, ar fi bine să vă grăbiți. Deși frumusețea naturii este neschimbată, aceasta începe să-și intre tot mai mult în drepturi. Acest lucru este ușor de intuit întrucât se aude că de mult timp, niciun tren nu a mai străbătut calea ferată în cauză. Acest lucru poate duce în timp la pierderea acestui loc frumos. 


Like it? Share with your friends!

550
România Turistică

Umple-ți viața cu aventuri, nu cu lucruri. Trebuie să ai povești de împărtășit, nu obiecte de arătat. România Turistică îți face agenda de călătorie, selectând pentru tine cele mai frumoase și avantajoase locuri de vizitat. Ne urmărești și-ți organizezi apoi singur vacanțele.

Ghid turistic

Bună, vrei să afli mai multe informații despre destinațiile turistice din România sau ai nevoie de un sfat de călătorie?