fbpx
534

 Aproape de București, mai exact pe la Târgoviște, se înalță maiestosul Turn al Chindiei. Turnul Chindiei este un turn construit în secolul al XV-lea, în Târgoviște, care face parte din ansamblul de monumente Curtea Domnească. 

Turnul Chindiei este cea mai importantă atracţie turistică din oraş şi totodată simbolul oraşului, elemente specifice edificiului fiind prezente pe stema oraşului, în partea de sus, dar şi în partea de jos.

Fiind un monument istoric, clădirea găzduieşte acum o expoziţie de documente, arme şi obiecte care au aparţinut lui Vlad Ţepeş. Din punct de vedere administrativ, Turnul Chindiei se află sub tutela Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte.   

Turnul Chindia reprezintă emblema de secole a orașului Târgoviște. Cel mai probabil a fost construit în a doua jumătate a secolului al XV-lea, în vremea domniei lui Vlad Ţepeş. Cercetările întreprinse de arheologul N. Constantinescu au dovedit faptul că turnul Chindia a fost zidit pe pridvorul paraclisului din vremea lui Mircea cel Bătrân.

Există două ipoteze privind originea numelui turnului, însă nu există niciun consens în privinţa acestui fapt. Cea dintâi susţine că zone din vecinătatea turnului erau locul de desfăşurare a unor ospeţe, denumite „chindii”, de unde şi provenienţa numelui.   De asemenea, s-a sugerat că numele îşi are originea de la cuvântul „chindie”, un arhaism ce însemna „apus”, perioadă a zilei în care soldaţii ce apărau turnul aveau obligaţia să dea semnalul prin care cele cinci porţi ale oraşului erau închise.

După acest moment, era interzisă intrarea sau ieşirea din oraş pe tot parcursul nopţii, iar locuitorii aveau obligaţia de a nu circula pe străzi şi de a nu întreţine focuri în aer liber care ar fi făcut vizibil oraşul de la mare distanţă. 


Chindie înseamnă Apusul soarelui – gărzile care erau sus în turn aveau obligația să dea un semnal la apusul soarelui după care porțile orașului erau închise – nimeni nu putea să intre sau să iasă. Supravegheau tot orașul.

Prezenţa acestui turn într-o reşedinţă domnească este justificată de faptul că elementul de apărare deţinea un rol dintre cele mai impor­tante în viaţa curţilor feudale în caz de asediu. Turnul Chindiei înde­plinea cu prisosinţă un asemenea rol, servind, totodată, ca punct de observaţie şi de pază pentru curte şi împrejurimile ei.

Cu prilejul de­gajării tencuielilor interioare, în 1964, au apărut la primul etaj patru goluri de ferestre şi un gol de uşă, dispus către casa domnească, având fiecare deasupra câte un gol mai mic, ulterior zidite, toate îngustându-se către exterior şi servind, probabil, ca locuri de tragere.

În afară de acest rol de apărare, în secolele XVI—XVII turnul mai îndeplinea şi rolul de închisoare a curţii domneşti.

Aşa cum se prezintă astăzi, Turnul Chindiei este rezultatul refa­cerii de la mijlocul secolului al XX-lea. Înalt de 27 m, este alcătuit dintr-o bază, având forma unui trunchi de piramidă, placată cu piatră de talie, din care se dezvoltă un corp cilindric, lucrat din cărămidă, cu diametrul la exterior de 9 m. Con­strucţia este alcătuită din trei etaje, dintre care ultimele două sunt marcate în afară de câte patru deschideri la fiecare nivel, terminate în arc frânt, şi de două balcoane, sprijinite pe console de piatră profi­lată, în interior, în jurul axului vertical, se înfăşoară o scară în spi­rală care urcă până la terasa aflată la partea superioară.

Vizitatorii au posibilitatea de a se bucura de priveliștea panoramică a orașului, o dată ce urcă cele 122 de trepte ale turnului și pot admira fotoexpoziția „Vlad Țepeș – Dracula. Legendă și adevăr istoric”.

Accesul la partea superioară a turnului se face cu ajutorul unei scări interioare, în spirală, situată pe axul vertical al construcţiei. La primul nivel, cu prilejul degajării tencuielilor interioare din 1964, au apărut patru goluri de ferestre şi un gol de uşă, dispus către casa domnească, având fiecare deasupra câte un gol mai mic, zidite ulterior, îngustându-se toate către exterior şi servind, probabil, ca locuri de tragere.

Accesul până la platforma superioară se face urcând cele 122 de trepte de lemn în formă de spirală.

  Rolul turnului ca punct înalt de observare este folosit şi în ziua de astăzi.
În prezent, turnul este folosit într-un mod total diferit. Deoarece oferă o bună perspectivă și orizont larg deschis, membrii Societății Astronomice Române de Meteori observă adesea din acest punct diverse fenomene astronomice cum ar fi eclipsele de Lună sau de Soare, cometele strălucitoare sau conjuncțiile speciale dintre Lună și planete.

Complexul Național “Curtea Domnească” este un important centru cultural, un muzeu care respiră, prin monumentele sale, istoria acestei țări, cuprinde 29000 mp și este printre cele mai bine păstrat ansamble medievale din România. Este alcătuit din ruinele Palatului Domnesc, Turnul Chindiei, două lăcașuri de cult, crama și baia domnească și este locul unde istoria românilor s-a scris o perioadă lungă de timp.

Recomandări de cazare în Târgoviște

Booking.com


Like it? Share with your friends!

534
România Turistică

Umple-ți viața cu aventuri, nu cu lucruri. Trebuie să ai povești de împărtășit, nu obiecte de arătat. România Turistică îți face agenda de călătorie, selectând pentru tine cele mai frumoase și avantajoase locuri de vizitat. Ne urmărești și-ți organizezi apoi singur vacanțele.

Ghid turistic

Bună, vrei să afli mai multe informații despre destinațiile turistice din România sau ai nevoie de un sfat de călătorie?