În această vară am ajuns din nou pe Transalpina. Spectaculoasa șosea care face legătura între localitățile Sebeș din județul Alba și Novaci din județul Gorj ne-a răsfățat iarăși cu peisaje de vis, mai ales că vremea s-a dovedit a fi excelentă în acea perioadă. Pentru că nu depindeam de vreo rezervare făcută dinainte, ne-am hotărât să vizităm o zonă despre care am mai citit, dar unde nu fusesem anterior – este vorba despre Cheile Jiețului din județul Hunedoara.
Cheile Jiețului reprezintă o arie protejată de interes național, zonă aflată pe teritoriul orașului Petrila (la câțiva kilometri de orașul Petroșani). Pentru a ajunge acolo, noi am străbătut Transalpina înapoi de la Novaci până la Obârșia Lotrului și am mers pe DN 7A (din zona Obârșia Lotrului până la Petroșani).
Starea drumului – Acest tronson de drum are cam 30 kilometri și nu își merită titulatura de drum național pentru că o mare parte a șoselei este practic distrusă… nu este nici drum forestier, pentru că multe asemenea drumuri sunt bătătorite și poți merge fără probleme cu 30-40 de kilometri pe oră. Există gropi din loc în loc, praf cât cuprinde (dacă ar fi plouat, probabil că ar fi fost multe bălți), drumul este pe alocuri îngustat, așa că o porțiune importantă am parcurs-o cu circa 20 de kilometri pe oră. Pornind de la Obârșia Lotrului, drumul este asfaltat pe primii 3-4 kilometri, iar peisajele sunt grozave. Brazii înalți te îndeamnă la visare, dar te trezești imediat când asfaltul nou se termină brusc și începe calvarul. Știam cum arată drumul din impresiile postate pe diferite forumuri, dar ne-am asumat asta pentru că voiam să admirăm priveliștile deosebite de pe această vale. Oricum, DN 7A între Obârșie și Petroșani trebuie abordat doar cu o mașină având garda la sol ceva mai înaltă.
Am mers încet, am oprit în câteva locuri, am trecut pe lângă vreo două locații de cazare (îmi vin în minte cabanele Groapa Seacă sau Mija), ajungând totodată în zona Cheilor Jiețului. Versanții care mărginesc valea se apropie tot mai mult, sunt locuri în care drumul pare că se va opri brusc într-un perete de stâncă. Probabil că în câteva locuri se poate practica escalada.
Din loc în loc se poate coborî în albia râului, iar acele zone erau populate cu oameni ieșiți la grătar. Am poposit și noi într-un astfel de loc, pentru un scurt picnic lângă râu și ne-am bucurat pentru că zona părea curățică, adică cei care ies pe acolo la iarbă verde par a respecta cât de cât natura înconjurătoare. Ce bine ar fi să fie valabil peste tot!
După alți doi-trei kilometri parcurși, am ajuns în vecinătatea unei cascade. Dincolo de șosea era o cădere frumoasă de apă, așa că am oprit pentru a o admira de aproape. Apa se prelingea de la 7-8 metri înălțime peste stâncile colțuroase și arăta ca un duș răcoritor într-o zi toridă de vară. În lateral, pe peretele de stâncă, este fixată o plăcuță care informează drumeții că au ajuns la Cascada ”Dușul pădurarului”; cred că în perioadele mai ploioase apa are un debit mai consistent, dar cascada a fost frumoasă și atunci. În această zonă a cheilor ne-am plimbat preț de câteva minute bune pe jos pe marginea drumului, bucurându-ne de peisaje, admirând alte firicele de apă care se prelingeau pe stânci și răsfățându-ne plămânii cu aerul tare al muntelui. Câțiva bicicliști au trecut pe lângă noi, semn că locul este îndrăgit de iubitorii de plimbări pe două roți.
Următoarea noastră oprire a fost în dreptul unui foișor de lemn construit pe o platformă chiar deasupra râului – acel foișor poartă denumirea de ”Popasul pescarului”. Urcând niște trepte de beton, am putut admira apa Jiețului care se ascundea sub bucata mare de stâncă, pentru a reapărea la fel de zglobie câțiva metri mai încolo. Foișorul este prevăzut cu două bănci de lemn, așa că te poți relaxa pentru câteva minute între pereții de stâncă, în timp ce asculți murmurul Jiețului care trece practic pe sub picioarele tale.
Din acest loc asfaltul devine tot mai bun, valea începe să se lărgească și apoi mai durează puțin până ajungi la Petroșani. Luând în considerare doar varianta fericită (a fost și cazul nostru), ești încântat că mașina a rămas întreagă și că ai putut admira peisajele grozave de pe valea pe care tocmai ai străbătut-o. Noi am petrecut cam două ore în zona Cheilor Jiețului.
De la Petroșani am coborât pe Valea Jiului către Târgu Jiu, iar șoseaua foarte bună ne-a făcut să ne dorim să revenim acolo în următorii ani, poate chiar pentru un sejur de două-trei zile (ar fi un loc bun de popas pentru a explora zona de creastă a Masivului Parâng). Concluzionând, recomand vizitarea Cheilor Jiețului (care nu sunt oricum prea lungi) și sper că sectorul de drum între Obârșia Lotrului și Petroșani va intra cât mai curând în reparații capitale, pentru că de asta are nevoie!
Sursa: amfostacolo.ro
