Ne place să facem cât mai multe lucruri în concediu. Ne plac vacanțele pline, în care nu ne plictisim nicio secundă. Alergăm dintr-un loc în altul, experimentăm lucruri noi, facem fotografii, cunoaștem oameni și nici nu ne dăm seama cât de repede a trecut vacanța.
De când nu ai mai mers într-un concediu în care să-ți dai voie să te deconectezi cu adevărat de la cotidian ? Un concediu în care să nu-ți propui nimic, doar relaxare. Și crede-mă, uneori, un peisaj minunat învăluit de aerul tare de munte poate fi suficient pentru a te redescoperi.
Satul Peștera din Brașov este exact locul de care ai nevoie atunci când vrei cu adevărat să te relaxezi și să-ți încarci bateriile. Aici poți să cazi pe gânduri ore în șir cu o cafea în mână, privind munții falnici, poți să admiri frumusețea brazilor în timp ce un cor de păsărele te acompaniază și la finalul zilei să simți că mâine vrei să faci fix la fel.
Drumul până la Peștera este ca în poveștile pentru copii, făcându-și loc printre munții curajoși. Prin acest sătuc pitoresc șerpuiesc ulițe ce te duc pe cărări nebănuite și pe unde priveliștea este mângâiată de crestele Munților Bucei și Piatra Craiului.
Când privești în jur, simți cum natura se îmblânzește sub privirea ta, peisajele așezându-ți-se la picioare.
Indiferent de anotimp, acest loc păstrează un farmec aparte pe care nu-l poți găsi oriunde. Bineînțeles că o să te întrebi ce poți face în acest loc liniștit. Răspunsul este simplu. Te bucuri de natură. Este momentul să te desprinzi de tot și să te unești cu tot ce a creat Universul. Ulițele satului sunt adevărate coridoare de muzeu. Deși gospodăriile seamănă, nici măcar una nu e identică cu cealaltă. Mereu vei observa câte un lucru mărunt care să te surprindă. Culmile domoale, pline de culoare, contrastează cu vârfurile calcaroase ale munților ce înconjoară satul.
Ai experimentat vreodată sportul la munte? Ei bine, este grozav să te dai cu bicicleta pe potecile și drumurile înguste din munți. Indiferent de vârstă, sportul îți face bine, așa că profit de asta cu fiecare ocazie.
Satul Peștera este genul de loc la care nu te-ai aștepta să te surprindă atât de mult. Un sat micuț, uitat de lume, ascuns printre munți. Însă, e suficient să treci o singură dată pe aici ca să te îndrăgostești iremediabil de pădurile de brazi, de mirosul de munte și de peisajele care-ți taie respirația. Nu poți rămâne indiferent la o astfel de priveliște.
Este atât de ușor să ajungi aici încât este păcat să nu vizitezi acest sat măcar o dată. Dealurile cu pasuni si capite de fan te imbie la relaxare totala, intr-o liniste care-ti tiuie urechile. Potecile de la marginea padurii iti dezmortesc picioarele si-ti incanta sufletul. Satul Pestera este rustic si usor rupt de realitate, insa nu ai cum sa te plictisesti aici. Localnicii sunt foarte ospitalieri si dornici sa stea cu tine la povesti, sa te serveasca cu bucate dintre cele mai bune si sa-ti lumineze ziua cu seninatatea chipurilor lor.
Toate aceste bucurii se găsesc la doar 10 km de Bran, în Rezervația Naturală Munții Piatra Craiului. La o distanță de 40km de Brașov, satul Peștera te va incânta negreșit!
Turiștii care s-au îndrăgostit deja de acest loc și sunt familiarizați cu zona ne dau câteva sfaturi atunci când pornim la drum. Fii foarte atent pe unde te va duce GPS-ul și nu te lăsa în voia lui. Indiferent din ce direcție vii, trebuie să ajungi în Moieciu de Jos, iar de acolo, continui drumul asfaltat până în satul Peștera.
Liniștea, aerul curat de munte și priveliștea oferită de lanțul de munți îți vor asigura un weekend sau un concediu pe cinste.