O frumusețe greu de cuprins în cuvinte se ascunde după un nume înfricoșător, ce-ți trezește toate simțurile. În inima munților stâncoși, Valea Iadului își spune povestea prin sculpturile naturii.
Precum oamenii, fiecare loc îşi are povestea lui. O poveste cu tâlc, mister, legendă şi mit se ţese şi în jurul Văii Iadului, locație situată la 15 km de Stâna de Vale, în județul Bihor, Transilvania.
Valea Iadului este o superbă vale montană, care se găseşte poziţionată în estul judeţului Bihor, pe teritoriul comunelor Bulz, Budureasa, Curăţele şi Bratca. Iadul, aşa cum este denumit cursul de apă, îşi croieşte cu greu drum printre versanţii Munţilor Pădurea Craiului şi cei ai Masivului Vlădeasa, avându-şi izvoarele pe versantul nordic al Munţilor Bihorului, sub vârful Poieni, la o altitudine de aproximativ 1350 m.
Deși este unul dintre cele mai frumoase locuri din România, a fost și va rămâne întipărit în istorie cu un nume sinistru, Valea Iadului.
Dacă tot ți-am pomenit de istorie, ar fi bine să știi că despre aceste meleaguri au vuit munții dintotdeaua, Dimitrie Meciu scriind la 1816 despre seninătatea acestui loc. Șpanul domnesc susținea că acest loc special ar fi trebuit să se numească simplu : Rai. Nu doar măreția naturii face acest spațiu deosebit, ci și oamenii locului. Se spune că zona este binecuvântată cu săteni onești, săritori și cu drag de muncă. Chiar și în zilele noastre, turiștii se bucură de ospitalitatea oamenilor de baștină. Primul gând care îți vine în minte atunci când auzi despre acest loc, este cu siguranță legat de proveniența numelui. Ei bine, de-a lungul vremurilor, aceste meleaguri nu au fost întotdeaua mângâiate de razele soarelui, locuitorii fiind adesea puși la grele încercări de natura capricioasă.
Dacă vei merge în Bihor să vizitezi frumoasele obiective turistice de pe Valea Iadului, trebuie să știi că nu vei găsi acest nume peste tot. Tăblițele îndrumătoare vor fi scrijelite cu denumirea Jad. Numele văii, consemnat pe majoritatea hărţilor austro-ungare din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, are o accentuată conotaţie psihologică.
Acest loc poartă pe umeri istoria transformărilor naturii de-a lungul a zeci de ani. Povestea acestei văi este de-a dreptul copleșitoare, de aici și numele impunător.
Valea Iadului s-a născut în urma inundaţiilor şi prăpădeniilor produse de apele înfuriate, inundaţii care se întâmplau aproape în fiecare an. Atunci, între versanţii Munţilor Pădurea Craiului şi ai Bihorului, de la Dealu Mare şi până în Bulz, la confluenţa cu Crişul Repede, Iadul umplea valea îngustă, vuind îngrozitor, clocotind de mânie, devastând gospodării, secerând vieţi de oameni şi animale. În vremea inundațiilor, locul era un nesfârșit izvor de panică și groază. Mulți dintre localnici și-au pierdut viațaîn fața furiei naturii, iar alții au rămas să povestească acele vremuri grele, purtand povara amintirilor pe umeri.
Poveștile merg mai departe, făcând punte între credință și întâmplările de pe aceste meleaguri. Dacă timpul nu te presează în călătorie, ar fi păcat să nu asculți convingerile băștinașilor, spuse pe la colțul ulițelor, după brazi. Aceștiasunt convinși că Dumnezeu, nemaisuferind răutatea şi îndepărtarea oamenilor de cele morale şi sfinte, i-a pedepsit cu potop de ape, pentru a-i atenţiona şi îndrepta. Acum zeci de ani, credinţa se accentua cu atât mai mult cu cât vremurile erau mai tulburi şi mai grele, consolidând ideea biblică a apocalipsei.
Valea Iadului poate fi considerată o adevărată arhivă ce păstrează amintirea unor întâmplări şi fapte mai mult sau mai puţin vechi, petrecute de-a lungul timpurilor şi impresionând într-un chip oarecare sufletul popular.
Iorgu Iordan
Însă oamenii buni uită repede relele de pe pământ, punându-și întreaga speranță în Dumnezeu. Frumusețea acestor locuri ce pare să nu se mai piardă, le dă credință oamenilor că și-au ispășit pedeapsa, urmând că natură să le fie scut și nu sabie, de acum înainte. Una dintre minunile de pe Valea Iadului este chiar Cascada Iadolina, un semn al vieții între munți. Murmurul apei cristaline le amintește localnicilor de prosperitatea locului și de optimismul unor vremuri bune.
Munții și stâncile dau naştere unui relief pitoresc, cu versanţi puternic înclinaţi, uneori chiar verticali, de o frumuseţe sălbatică. Culmile sunt separate de văi adânci, pantele sunt deosebit de accentuate, mai ales acolo unde munţii intră în contact direct cu zonele joase din albii, fapt ce le conferă un aspect impozant. Din versanţii, uneori lipsiţi complet de vegetaţie, datorită înclinării mari, se deschid gurile a numeroase goluri subterane, de tipul peşterilor, grotelor şi avenelor. În bazinul mijlociu al Iadului, între confluenţele acestuia cu Valea Leşului şi Valea Bisericii, au fost cercetate şi cartate un număr de 101 goluri subterane, numărul lor fiind probabil mai mare.
Valea impresionează iubitorii de sălbăticie la orice pas. De-a latul văii, nu-ţi trebuie atlas botanic să cunoşți mândreţile de specii ocrotite de lege, că-ţi şoptesc ele cum le cheamă:iorgovanul, alunul turcesc, liliacul carpatin, bujorul banatic, narcisa sălbatică, laleaua pestriţă şi crinul de pădure. Şi dacă ai noroc, poţi zări acvilă şi cocoşul de munte, corbi, stârci, berze, cerbi, ulii sau urşi iubitori de zmeură.
