Țara noastră este plină de legende și istorisiri fabuloase. Cele mai frumoase povești apar, însă, acolo unde nu te aștepți, în cele mai ascunse cătune din a noastră patrie.
Beliș, căci despre legendele de aici vom vorbi în rândurile ce urmează, este un sat din Transilvania, ce se află la o altitudine de peste 1000 m, în zona Munților Gilău. Nu există documente care să ateste data la care a fost întemeiat Belișul.
Totuși, unii istorici tind să creadă că această comună a fost întemeiată de ciobanii care își petreceau mult timp prin zonă datorită pășunilor cu iarbă fragedă, numai bună pentru mioare. Întrucât zona îi ajuta să-și practice meseria bine, fără să mai străbată munții, ciobanii și-au construit aici locuințe permanente.
Primele documente care menționează Belișul datează din 1737. Odată cu satul a fost ridicată și biserica care acum este cunoscută sub denumirea de Biserica de sub lac. Oameni credincioși, cu frică de Dumnezeu, românii au cinstit mereu cele sfinte și le-au prețuit cum au putut ei mai bine. Viața își urma cursul ei normal, până când natura a schimbat traiectoria celor din Beliș.
Se spune că pe vremea comunismului, în sat s-a răspândit repede vestea că o viitură puternică avea să vină peste locul în care trăiau. Aflând asta conducătorii de la București, au hotărât să ridice un baraj puternic în jurul satului, iar toți locuitorii să se mute pe un deal mai îndepărtat, al ungurilor, despre care se știa că este neroditor.
Odată cu casele oamenilor și biserica din sat a fost evacuată, fiind adunate din ea toate lucrurile de preț, candelabre, icoane și cărți. Chiar și osemintele din cimitirul de înconjura biserica au fost mutate în noul sat de către preotul satului împreună cu locuitorii. Curând viitura a lovit satul abandonat, iar biserica a dispărut încet, încet, în locul ei rămânând doar un luciu de apă.
Denumită în mod oficial Biserica Urmanczy, aceasta a fost construită cu peste 100 de ani în urmă, servind credincioșilor de religie romano-catolică. Astăzi, biserica este cunoscută drept lăcașul de cult sacrificat de regimul comunist, însă care a reușit să rămână în picioare și în ziua de azi.
În zilele secetoase, când nivelul apei scade suficient, construcția religioasă continuă să-și înalțe zidurile sub soare, dar când nivelul apei este la cote normale, fundația bisericii stă pitită la 30 de metri adâncime. Astfel, Biserica de sub lac a devenit monument turistic, tocmai prin această rezistență a sa de a-și păstra pereții în picioare, cu picturile încă vizibile, ce înfățișează scene biblice importante.
Biserica a rămas practic ultima dovadă vie a existenței unui sat în care trăiau 1300 de suflete până acum aproape 60 de ani. În trecut, biserica era vizibilă din orice unghi al satului, fiind ridicată pe o măgură. Moții, români neaoși cu frică de Dumnezeu își amintesc că Biserica de sub lac era situate după vechea datină în centrul satului, pe o fâșie de pământ înaltă, ca să fie mai aproape de cer și de Dumnezeu.Turla acesteia părea să stea de veghe asupra sătenilor, fiind vizibilă în orice anotimp, chiar dacă era bătută de ploaie sau acoperită de omăt. Astăzi, în zilele toride de vară, reușește să ne amintească de acest lucru, împreună cu ruinele sale ce afișează chipuri de îngeri.
Mulți spun că este o adevărată minune faptul că zidurile bisericii au rămas în picioare și că picturile încă se zăresc pe biserică.
Zona este plină de obiective turistice, așa că o plimbare până aici poate fi impresionantă. Așadar, dacă viața te poartă prin părțile locului, nu uita că poți vizita și Peștera Urșilor, Ghețarul Scărișoara, Piatra Ponorului, Biserica fortificată de la Văleni, Cheile Galbenei și Izbucul Galbenei sau cetățile Radesei.
