Cu siguranță te-ai plimbat măcar o dată pe străduțele din acest oraș superb și ai dat cu ochii de „Brașov, regele orașelor din România”, mesaj ce este scris pe mai toate umbrelele din centrul acestui burg ardelean. Aleg să spun „burg” pentru că nu seamănă, cel puțin centrul, nici pe departe cu orașele noastre comuniste de prin alte părți. Iar apelativul pe care producătorii de bere i l-au dat urbei lor este mai mult decât real.  

Pentru cei care vin pentru prima oară aici, „Regele orașelor din România” chiar nu este deplasat. Mai ales că, la o primă vedere de turist, într-un weekend de vară, străzile sunt arhipline: turiști ruși, italieni, francezi, nemți sau din alte părți, români cât vedeai cu ochii mișună peste tot, declanșându-și aparatele foto, telefoanele, arătând curioși acolo sau mai aproape lucruri care mai de care mai interesante.

Dacă pleci în plimbare, mai ales într-o zi de vară, alege să treci Carpații, în Ardeal, căci nu-ți va părea deloc rău. Asta am făcut și noi.

Până la Brașov, însă, ne-am delectat cu un peisaj superb. Întreaga aventură a pornit cu drumul de la Focșani la Tulnici, cunoscut ca Șoseaua Vrancei, care merge  spre Ojdula prin Lepșa, mult visatul drum asfaltat, acum arată de parcă ești în Austria sau Elveția. Șerpuind sinuos printre păduri de brad, pin sau fag, drumul desvăluie peisaje care  îți taie respirația, miresmele te învăluie iar inima îți saltă de bucurie când, în sfârșit, se poate circula pe o șosea bine semnalizată, marcată și asfaltată, așa cum ne dorim peste tot.

Când treci pe aici te cuprinde sentimentul de “și la noi se poate”.

La Lepșa, locul unde după Revoluție mii de vrânceni, gălățeni sau brăileni au sperat într-o nouă stațiune, se găsesc doar câteva mașini prin curțile oamenilor și câțiva trecători-turiști pe marginea drumului în căutarea a nu știu ce sau doar a naturii. Satul e mai mult pustiu, iar puținele pensiuni aproape goale stau stinghere în  peisaje care ar face invidia occidentalilor. Urcăm mai departe printre pădurile răcoroase, apoi coborâm spre Ojdula nenumăratele curbe  care se sparg într-o vale deschisă, în sate care deodată nu mai sunt cele din Moldova.

Case cu țiglă solz, armonios colorate, tipic secuimii și maghiarimii, câțiva oameni pe la porți cu grătarele cu cărbuni peste care își rostogolesc  kurtoșul lor, alături cu pâinea din cartofi, fructe sau legume, toate din producția proprie.

Soarele e mai puternic aici iar câmpurile,  odată pline de cartofi, acum sunt acoperite de lanuri de porumb sau grâu. Rotația culturilor. Ne întindem la mers pe șoseaua care a devenit din ce în ce mai întinsă dar, la ieșirea din Târgu Secuiesc, ghinion: pană.

Ne întoarcem în oraș pe jantă, ajungând la unica vulcanizare deschisă la sfârșit de săptămână, cumpărăm, cu ultimii bani, ultimul cauciuc cu ultima comandă luată pe această zi scurtă de lucru.

Cei de la service, foarte amabili și profesioniști, nu m-au ascultat pe mine când le-am spus doar să umfle roata pe care am venit mai bine de un km și au comandat un cauciouc nou. Spre bucuria noastră care am înțeles într-un final că cea veche era inutilizabilă și că cea nouă, dacă nu ar fi fost comandată, ne-am fi întors la vatră cu vreo ocazie sau vreo RATĂ.

 Brașovenii – printre primii 20 din Europa la curățenie

Repornim fericiți și ajungem cu două ore de întârziere la o întâlnire. Tot răul spre bine pentru că oamenii cu care ne vedem sunt deosebiți, profesioniști ai domeniului. Vizităm un cabinet dentar care merită folosit de cei cu nevoi, după care mergem la spitalul Sf. Constantin din Brașov. Aici directoarea ne arată o structură așa cum doar în Europa modernă se vede și care, cu mândrie, afișează pe pereți recunoașterea unității ca una din cele 20 cele mai curate spitale din Europa. (!) Altă viață, alți oameni.

Doamna director ne vorbește cu mândrie despre realizările profesionale și umane deosebite ale spitalului, despre performanță, implicare, costuri și, ceea ce este cel mai important,  despre viața omului.

Ieșim cu o altă idee despre sănătatea românească și despre cei care o stăpânesc așa cum o cere jurământul lui Hipocrate.

Prânzul îl luăm  într-o poiană înconjurată de fânețe, brazi și stejari. Ambientul este unul plăcut, apa și plantele din balta amenajată liniștitoare, fumul dintr-o afumătoare proprietate a localului ne îmbie simțurile cu mirosuri plăcute… să tot poposești într-un asemenea loc.

Relax pomeridian în centrul „burgului”. Parcăm, fără să vrem, aproape de Poarta Șchei. Clădiri vechi, lipite una de alta, cu străduțe înguste, curate, reci, alcătuiesc acest mic cartier. Ne atrage atenția o vitrină a unui anticariat. Deasupra, o firmă pictată cu chipul unei domnițe din Evul Mediu, după costum.

Nimic nu este întâmplător în acest loc: de la culorile varului pe pereți, la firmele expuse afară, la tipurile de ferestre sau ușile arhaice păstrate intacte în vremuri. Grija pentru conservare se vede la tot pasul și asta ține atât de oameni cât și de administrație.

Pășim în acest anticariat unde o domnișoară foarte agreabilă și deschisă ne spune povestea casei. O casă specială, până nu demult aparținând unei familii numeroase de evrei îți taie respirația atunci când vezi frumoasa pictură aflată atât pe însemnul de afară cât și într-un tablou la recepție.

Pentru că vila nu este numai un anticariat, așa cum arată la intrare, ci un loc de ospeție deosebit. Excelentă selecție de lucruri în interior, inspirate decorațiunile pereților cu stencil și var de eopocă, obiecte de valoare și de efect, vechi, restaurate și recondiționate, mobilă liberty sau Biredmayer, nimic nu este fără un rost aici.

Casa de oaspeți este un muzeu, un loc unde timpul pare că s-a oprit și te invită să treci prin el, așa cum era odată. Din puțin se poate crea foarte mult și cu bun gust. Iar proprietara, o iubitoare de artă și frumos, a reușit să dea valoare fiecărui colțișor: băile pline de farmec și  de patina timpului,  obiecte care mai de care mai curioase, o micuță grădină împodobită cu oglinzi și colivii, cu cermică sau tablouri, camere de dormit pline de farmecul vremii trecute, o sală de mic dejun care te îmbie să nu mai pleci și să te cufunzi în gânduri și relaxare…

Ieșim în târg. Pășim cu emoție și plăcere pe Strada Sforii, o trecere de numai 80 de cm între clădiri vechi apoi trecem pe sub Poarta Șchei,  admirând turnurile Porții Ecaterina  care străpung cerul cu vârfurile lor. Grupuri de turiști ruși, italieni, nemți, francezi se adună să fotografieze, să vadă. Un șir de peste 40-50 de italieni, urmând un ghid, trece prin fața Colegiului Național „Andrei Șaguna” spre centru.

Rămânem uimiți și profund impresionați de câtă lume a venit să vadă acest oraș. Vom descoperi că în Piața Sfatului și pe străzile adiacente cârduri-cârduri se întreaptă în sus și-n jos pentru a vedea ceea ce localnicii au scris pe umbrelele de la terase: „Brașov, regele orașelor din România”.

Numărul curioșilor întrece cu mult pe cel al celor care vin să vadă Bucureștiul sau alte localități din România. Piața Sfatului, ținută „sub observație” de Notre Dame-ul Brașovului, impunătoarea Biserică Neagră, este de o animație nemaivăzută: părinți cu copii în cărucioare, copii care se joacă, bicicliști, tineri animați de la o tribună în kangoo jump… Bulevardul Republicii, care taie centrul istoric în două, e înțesat și el de oameni.

Curioși, turiști, localnici, chelneri, artizani cu botegi care mai de care mai atrăgătoare, firme luminoase sau în stil arhaic, tarabe cu suveniruri, magazine de orice tip, cotloane misteriaose în cărămidă, fațade de clădiri baroce sau liberty, medievale sau interbelice, berării și terase, toate te fac să întorci capul, să le descoperi și să le explorezi. Atmosfera este una de sărbătoare, ca în de orașele  occidentale unde turiștii fac parte din peisaj aproape în fiecare zi.   Pentru câteva clipe, ne simțim în altă țară, ne simțim într-un oraș din România cu care am vrea să semene cât mai multe…

Suntem în ”Regele orașelor din România”.

Recomandări de cazare în Brașov

Booking.com
Booking.com

Andreea Moțoc

Comentarii

comentarii