fbpx
574

O vacanță la mare, fie ea și în varianta de weekend nu înseamnă să stai cu burta la soare de dimineață până seara. La urma urmei nici nu e sănătos să o faci, mai ales că soarele arde rău la prânz și cei mai expuși arsurilor solare sunt copiii, cu toată protecția din lume.

Dacă te plictisești de plajă sau dacă ai nenorocul să prinzi o zi mai capricioasă, chiar cu ploaie, nu e cazul să-ți faci nervi și să-ți strici vacanța, mai ales dacă mergi în sudul litoralului – de la Neptun-Olimp până la Vama Veche.

Cum ultima ispravă estivală a fost la Venus, unde nu mai fusesem până acum, ultima zi de mini-vacanță de weekend mi-am dedicat-o explorării împrejurimilor. Așa se face că am creionat un traseu numai bun pentru o excursie de o zi, mai ales dacă mergi în vacanță cu copiii.

Ograda Veseliei – cel mai cool loc de joacă pentru copii

Pe ulițele prăfuite ale satului Arsa din Constanța nu vezi țipenie la orele prânzului, nici măcar o cârciumă deschisă nu am văzut. Am ajuns aici pe un drum nu foarte bun dar inedit, printre păduri de pini, bălți, stufăriș și cariere de calcar. Părea că suntem deja în altă țară, deși mai erau kilometri buni până la graniță. Ultimii kilometri până la intrarea în sat sunt proaspăt pietruiți cu piatră de-un alb ce-ți ia ochii, pare că e drumul spre Rai. Nu sunt departe de adevăr, ferma Ograda Veseliei e Raiul copiilor.

Ograda și-a deschis porțile pentru micii vizitatori de puțin timp, la începutul verii 2014 dar copiii au devenit repede fanii fermei cu căprițe pitice, iepuri gigant, porci vietnamezi, oi, cocoși de rasă, ponei, văcuțe și alte orătănii. Căprițele pitice sunt de departe vedetele fermei, sunt vesele, jucăușe și atât de iubitoare încât îți vine să le iei acasă. Data viitoare nu mai venim cu mâna goală la ele, luăm morcovi și varză, căprițele le adoră.

Ce mi-a plăcut cel mai mult la Ograda Veseliei e că echipa face totul cu mult drag, nu e doar un loc unde copiii vin să vadă animalele, ca la grădina zoologică. Mai mult, e deschisă tot timpul anului, așa că în funcție de anotimp copiii se distrează și învață să planteze răsaduri, să tundă oițele, să strângă și să depoziteze fânul. Și joaca de-a fermierul nu se oprește aici, copiii care primăvara au participat la însămânțare, toamna sunt așteptați să culeagă roadele – știuleți de porumb pentru fiert, roșii pentru salate delicioase sau cartofi.

Ograda Veseliei e Raiul copiilor

După ce se termină „treaba” în Ogradă, distracția și joaca continuă la tiroliană, pe tobogan, în hamac, leagăne sau printr-un super labirint din paie de unde trebuie să iasă împreună cu căprițele pitice. Dacă e prea cald (cum a fost zilele trecute) ori dacă vă prinde ploaia în ogradă, în interior e destul spațiu unde copiii pot să coloreze, să picteze sau să se joace cu zecile de jucării puse la dispoziție gratuit.

Ce mi-a plăcut cel mai mult la Ograda Veseliei e că mi-a întrecut orice așteptare – mă gândeam că n-o să vedem decât câteva animale și-atât dar am plecat de acolo, din satul dobrogean cu ulițele pustii cu gândul că am fost în cel mai cool loc de joacă pentru copii. Nimeni în afară de inițiatorii proiectului – doi tineri din București – nu au crezut la început că va fi un succes (la urma urmei, cine s-ar fi gândit că într-un sat aproape uitat de lume, fără șosea asfaltată, vor veni mii de copii, părinți și profesori?).

E un mod grozav de a promova printre copii valorile satului românesc, alimentația naturală și sănătoasă și jocul adevărat, așa cum era odată, mai ales că totul se întâmplă firesc, într-o zi obișnuită de vacanță, ca alternativă la plajă și bălăceală în mare.


Citeste mai mult: https://www.travelgirls.ro/idei-de-vacanta/plaja/idei-de-weekend-ce-sa-faci-in-afara-de-plaja-in-sudul-litoralului-romanesc.html


Like it? Share with your friends!

574
romtur.ro

Ghid turistic

Bună, vrei să afli mai multe informații despre destinațiile turistice din România sau ai nevoie de un sfat de călătorie?